21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăCultură„Terapii în desfășurare. Vă rugăm păstrați liniștea“

„Terapii în desfășurare. Vă rugăm păstrați liniștea“

Este vorba despre „Terapii în desfășurare. Vă rugăm păstrați liniștea”, realizat de regizorul și performerul Robert Bălan.

O durere, o vizită la doctor și un diagnostic. Sau: un accident și o perioadă de recuperare. Și viața ți se schimbă brusc. Corpul nu te mai ascultă. Și nu-ți mai aparține. E, de acum, al doctorilor și al terapeuților. Și al substanțelor pe care le introduci în tine.

Pastile, unguente sau leacuri naturiste? Bicarbonat de sodiu, turmeric sau ceai? Kinetoterapie, înot, acupunctură sau yoga? Medicină clasică sau alternativă? Pe bază de trimitere sau la privat? Vetebrolog sau osteopat? Post negru sau mâncare sănătoasă? Cât de departe sunt dispuși oamenii anului 2018 să meargă în căutarea vindecării?

„Acest performance care a început, ca de obicei la mine, ca unul autobiografic și e rezultat dintr-o ”documentare” nedorită care a durat vreo cinci ani. E o experiență care, privită din afară, e cât se poate de amuzantă. Pe parcurs, am ajuns și la istoriile altor persoane și am descoperit frici, schimbări, experiențe comune, dar și o foarte mare doză de umor”, spune realizatorul.

Proiect de cercetare

„Terapii în desfășurare. Vă rugăm păstrați liniștea” este al doilea spectacol din proiectul de cercetare „Teatru intim”, inițiat de Robert Bălan și Elena Vlădăreanu prin Asociația Art No More. În 2018, în cadrul acestui demers, vor fi realizate trei spectacole. Proiectul „Teatru intim” dorește să propună o formă de experienţe performative pentru un public restrâns în spaţii neaşteptate.

„Deși nu se poate spune că am avut probleme mari, la un moment dat intrasem în filmul ăsta: în fiecare lună încercam altă terapie, alt tratament. Am avut o zi în care chiar am crezut că frunza de brusture vindecă tot. În altă zi, am plecat fericit de la o consultație în care doamna doctor mi-a confirmat că am toate bolile posibile de care citisem eu pe net. Apoi am primit o listă de recomandări. Nu fumat, nu alcool, nu prăjeli. OK. Și după-aia începea serios: nu carne, nu legume, nu brânză ș.a.m.d. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc să îmi cumpăr mici. Și am zis că iau o pauză. Desigur, dacă știe cineva vindecarea perfectă, să nu ezite să mă contacteze. Mă bag”, a mărturisit Robert Bălan. Reprezentațiile se vor ține la sala de yoga din cadrul Centrului de sănătate Verna. 

Cele mai citite

Fascinația Jackpot-urilor: povești reale din Las Vegas și legende din lumea filmului

În fiecare domeniu există cuvinte specializate care își fac loc în limbajul uzual și devin cunoscute pentru toată lumea. Un astfel de cuvânt este...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Festivalul Opera Copiilor – 60 de spectacole și zeci de atracții în aer liber la Opera Comică pentru Copii

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a...
Ultima oră
Pe aceeași temă