23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomie93,7 milioane euro pentru finanţarea Start Up Nation

93,7 milioane euro pentru finanţarea Start Up Nation

”Prin aceste proiecte, al căror beneficiar este Ministerul pentru Mediul de Afaceri, sprijinim întreprinderile să se dezvolte şi să creeze locuri de muncă în România. Estimăm că, după finalizarea activităţilor, minim 2.100 microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii vor beneficia de sprijin, fiind create si menţinute minim 4.200 locuri de muncă”, a declarat Marius Nica, Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, într-un comunicat.

Activităţile finanţate, derulate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), cuprind selecţia planurilor de afaceri depuse de antreprenori, susţinerea implementării planurilor de afaceri şi monitorizarea acestora în perioada de sustenabilitate.

Proiectele încurajează antreprenoriatul şi ocuparea pe cont propriu, prin susţinerea dezvoltării de întreprinderi cu profil non-agricol din zona urbană.

Beneficiarii finali ai finanţărilor sunt microîntreprinderi sau întreprinderi mici şi mijlocii (persoane juridice) cu profil non-agricol, din zonele urbane, cu mai puţin de un an de funcţionare, selectate pentru finanţare din ajutorul de minimis conform metodologiei prezentate în proiect, care activează într-una dintre cele şapte regiuni de dezvoltare mai puţin dezvoltate.

Proiectele au fost selectate pentru finanţare din Programul Operaţional Capital Uman (POCU). POCU stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând, astfel, investiţiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 şi contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi statele membre ale UE. Programul are o alocare totală de 5,085 de miliarde de euro.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă