19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieANRE va reduce rata reglementată de rentabilitate a distribuitorilor de electricitate

ANRE va reduce rata reglementată de rentabilitate a distribuitorilor de electricitate

Reprezentanţii autorităţii au explicat, într-un comunicat remis vineri de Agerpres, că acest proiect face parte dintr-un proces mai larg de revizuire a modului de determinare a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuţie prestat de operatorii de distribuţie concesionari.

“În activitatea de elaborare a sistemului de reglementări orientat către consumator, noul Comitet de reglementare al ANRE acordă o atenţie deosebită îmbunătăţirii cadrului de reglementare, transparentizării costurilor care compun tariful de energie electrică, în vederea stabilirii unor tarife corecte la consumatori”, se arată în comunicat.

Alte propuneri în acest sens se referă la modificarea metodologiei de stabilire a tarifului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice.

“Prin modificările propuse, ANRE urmăreşte îndeplinirea mai multor obiective importante menite să asigure creşterea gradului de transparenţă în procesul de stabilire şi aprobare a tarifelor de distribuţie, precum şi evitarea includerii în aceste tarife a unor costuri nejustificate”, argumentează reprezentanţii reglementatorului.

De asemenea, la stabilirea valorii ratei reglementate a rentabilităţii propuse şi pentru respectarea prevederilor din legislaţia primară, ANRE a avut în vedere atingerea unui echilibru optim între menţinerea interesului realizării investiţiilor necesare asigurării calităţii serviciului de distribuţie a energiei electrice, inclusiv prin scăderea numărului de întreruperi în alimentarea cu energie electrică şi asigurarea unui nivel rezonabil al profiturilor operatorilor de distribuţie concesionari.

Modificările propuse au în vedere stabilirea tarifelor pentru serviciul de distribuţie astfel încât să se asigure un profit rezonabil pentru operatorii de distribuţie, conform cerinţelor legii, o alocare echitabilă a câştigurilor rezultate prin creşterea eficienţei peste ţintele stabilite de autoritatea competentă, între operatorul de distribuţie şi beneficiarii serviciului de distribuţie, limitarea includerii în tarife a costurilor aferente prestărilor de servicii efectuate de firme afiliate distribuitorilor, precum şi returnarea cât mai promptă către consumatori a câştigului de eficienţă obţinut de operatorii de distribuţie.

Totodată, ANRE urmăreşte creşterea nivelului de investiţii în reţelele electrice de distribuţie realizate de operatorii de distribuţie concesionari, în scopul îmbunătăţirii calităţii serviciului de distribuţie şi reducerii pierderilor în reţele prin aplicarea diferenţiată a ratei reglementate a rentabilităţii pentru categoriile de investiţii aprobate/realizate, realizarea investiţiilor de către operatorii de distribuţie concesionari la nivelul prognozat, intensificarea şi diversificarea măsurilor în vederea reducerii pierderilor în reţelele de distribuţie (reducerea costurilor aferente consumului propriu tehnologic).

Cele mai citite

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...
Ultima oră
Pe aceeași temă