26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăEconomieASF a retras autorizaţia de funcţionare a societăţii Certasig

ASF a retras autorizaţia de funcţionare a societăţii Certasig

Aceasta ca urmare a faptului că societatea nu şi-a restabilit în termenul prevăzut de lege nivelul fondurilor proprii eligibile care acoperă cerinţa de capital minim (MCR).

Totodată, consiliul a constatat starea de insolvenţă a societăţii Certasig şi a hotărât să iniţieze demersurile legale privind promovarea cererii de deschidere a procedurii falimentului împotriva asigurătorului.

”Asigurătorul are obligaţia de a notifica asiguraţii atât cu privire la posibilitatea acestora de a denunţa contractele de asigurare încheiate cu Certasig – Societate de Asigurare şi Reasigurare S.A., cât şi cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare, achitate în cadrul contractelor, proporţional cu perioada cuprinsă între momentul denunţării şi cel al expirării duratei de valabilitate a contractelor. Contractele care nu sunt denunţate rămân în vigoare până la data expirării”, se arată în comunicat.

Orice persoană care invocă un drept de creanţă împotriva asigurătorului, după producerea unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data retragerii autorizaţiei de funcţionare şi cea a denunţării contractelor de asigurare, poate solicita deschiderea dosarului de daună la societatea de asigurare.

”În termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată privind deschiderea procedurii de faliment împotriva asigurătorului, Certasig – Societate de Asigurare şi Reasigurare S.A. are obligaţia predării evidenţelor complete ale dosarelor de daună, ale evidenţelor tehnico – operative şi contabile aferente acestor dosare la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în vederea publicării listei potenţialilor creditori de asigurări”, se arată în comunicatul citat de News.ro.

Conform legislaţiei în vigoare, protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător revine Fondului de Garantare a Asiguraţilor, în limita plafonului de 450.000 de lei per asigurat.

Cele mai citite

reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă...

Ce să treci pe lista pentru bagajul de maternitate? 10 idei utile pentru viitoarele mămici

Nașterea este un moment unic în viață, un moment plin de emoție pentru viitoarele mămici. Fie că ești la prima experiență sau deja...

Motoreductoarele – ce sunt și la ce le folosim?

Cauți cea mai bună soluție pentru a optimiza etapele de lucru? Dacă activezi în domeniul industrial, probabil ai resimțit presiunea de a ține pasul...
Ultima oră
Pe aceeași temă