15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăEconomie”Bucureștiul este aproape de Berlin și peste Lisabona în privința PIB”

”Bucureștiul este aproape de Berlin și peste Lisabona în privința PIB”

Cu toate acestea, s-au agravat discrepanţele între oraş şi zonele rurale, iar astfel de probleme nu sunt de neglijat, a afirmat, luni, într-o conferinţă Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), relatează Agerpres.

 
”Din punct de vedere al standardelor clasice de măsurare a progresului, şi anume PIB-ul pe locuitor, convergenţa reală, nu avem deocamdată un alt indicator, România a avut cel mai puternic avans dintre ţările din zonă. E adevărat că am şi plecat de jos şi de regulă am intrat în rândul ţărilor cu PIB pe locuitor mediu, am intrat în capcana venitului mediu pe cap de locuitor… Am “dezvoltat’ şi o problemă majoră: agravarea discrepanţelor între zonele istorice, între oraş şi zonele rurale. Probabil că ştiţi, dacă nu, vă confirm că, în ceea priveşte PIB-ul pe locuitor, Bucureştiul şi zona Ilfov sunt în apropierea Berlinului, de exemplu, şi peste Lisabona.

Dar nu sunt decât 40 de kilometri de la Bucureşti la Las Fierbinţi, ca să spun aşa, iar la 100 de km, în Bărăgan, sunt chiar zone de sărăcie cruntă… Este adevărat că şi între Nevada şi Massachusetts sunt discrepanţe… Dar, totuşi, sărăcia cruntă creează probleme. Preţul pâinii la ţară este cam o zecime din preţul pâinii din Uniunea Europeană. Problemele acestea nu sunt de neglijat”, a spus Isărescu.

Oficialul BNR este de părere că discrepanţele dintre zonele României se adâncesc şi din cauza lipsei infrastructurii din partea de est a ţării unde investitorii nu au cum să ajungă.

“Discrepanţele au ajuns să se adâncească în principal din cauza faptului că infrastructura în zona estică, cu preponderenţă în Moldova, nu este dezvoltată. Nu au cum să meargă investitorii acolo, n-au nimic cu moldovenii. Din punct de vedere social, ţara s-a omogenizat foarte mult, dar cu toate astea nu au cum să ajungă acolo (investitorii în Moldova, n.r.). Cel mult investesc în Iaşi pentru că Iaşiul este o zonă universitară. Se fac investiţii în high tech, fintech, dintre acestea care nu incumbă infrastructuri fizice”, a declarat Mugur Isărescu.

Cele mai citite

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...

Primar PSD din Gorj, cercetat după ce a lovit cu mașina o femeie și a fugit de la locul accidentului

Primarul comunei gorjene Stejari, Robert Păiuşi, membru al PSD, este cercetat de poliţişti după ce, duminică, a acroşat cu oglinda laterală a autoturismului o...

Oamenii legii au descoperit aproximativ 6.000 de litri de motorină în urma unor percheziții domiciliare

La data de 17 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă