11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieBugetul pe 2021 va avea efect pe doi ani de zile, anunță...

Bugetul pe 2021 va avea efect pe doi ani de zile, anunță premierul Florin Cîțu

Premierul Florin Cîțu a declarat, luni, 25 ianuarie, că încă se poartă discuții pentru elaborarea proiectului Legii bugetului pe anul 2021 și că acest proiect este foarte important, inclusiv pentru faptul că el va avea efect pentru următorii doi ani.

Premierul a precizat că este posibil să se elaboreze și proiectul unei noi Legi a pensiilor, în următoarele luni, dar că proiectul de buget pe 2021 se va elabora conform actualei Legi a pensiilor.

“Sănătatea și investițiile sunt prioritare în 2021. Și educația. Nu vreau să fie un proiect doar pentru 2021. Schema de investiții trebuie să fie pentru următorii ani”, a precizat șeful Guvernului.

Cu privire la investiții, cel mai urgent proiect este autostrada Sibiu – Pitești, a precizat premierul.

Proiectul Legii bugetului pe anul 2021, după ce va fi finalizat de Guvern, va ajunge luna viitoare în dezbaterea Parlamentului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă