13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieCauțiune și taxă de timbru, pentru contestațiile la achiziții publice

Cauțiune și taxă de timbru, pentru contestațiile la achiziții publice

El a declarat, vineri, la Botoşani, că Ordonanţa de urgenţă nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice răspunde nevoii de simplificare a procedurilor de desfăşurare a licitaţiilor.

“Este pentru prima oară când, citind foarte bine cele două decizii ale Curţii Constituţionale din 2015, am reintrodus cauţiunea pentru contestaţia depusă la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) şi am introdus taxa de timbru pentru Curtea de Apel şi Tribunal. Această cauţiune nu se reţine astăzi dacă se pierde cauza, dar funcţionează ca un depozit. Am făcut acest lucru având în vedere comportamentul acelor contestatori de profesie”, a afirmat Puşcaş.

Preşedintele ANAP susţine că în România au fost înregistrate, anul trecut, 3.800 de contestaţii ale unor licitaţii publice, în condiţiile în care, spre exemplu, în Slovenia s-au înregistrat doar 250 de astfel de contestaţii.

“Până începutul intrării în vigoare a acestei noi structuri legislative aveam operatori economici care aveau deja 60-70 de contestaţii depuse de la începutul anului. Ulterior intrării în vigoare a acestor texte, s-ar putea să îşi calculeze mai bine resursele financiare şi să vadă dacă nu ar fi mai bine să le investească în licitaţiile câştigate şi în producţie, ca să spun aşa, decât să constituie aceste depozite doar pentru a putea contesta doar ca să şicanezi alţi competitori. Ştiţi că sunt licitaţii contestate de pe locul 11, de pe locul 16 doar ca să întârzii procedura”, a adăugat Bogdan Puşcaş.

Şeful ANAP a avut o întrevedere cu primarii din Botoşani şi cu specialiştii din domeniul achiziţiilor publice pe tema aplicării noilor prevederi legislative în domeniul achiziţiilor publice.

Cele mai citite

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă