16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieCe trebuie făcut cu CFR Marfă ca să îşi revină

Ce trebuie făcut cu CFR Marfă ca să îşi revină

„Vom vedea ce variante putem aborda şi vom avea la dispoziţie cel puţin şase luni pentru a recupera acest ajutor”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

În iunie 2013, Cabinetul Ponta a şters datoriile CFR Marfă, transformându-le în acţiuni, inclusiv obligaţiile de plată către ANAF, de 127,4 milioane de lei, pe care operatorul urma să le preia de la CFR SA.

Potrivit strategiei de privatizare, CFR Marfă înregistra datorii de 1,8 miliarde de lei, dintre care 600 la buget şi alte 600 de milioane de lei la CFR Infrastructură, restul fiind penalităţi de întârziere şi restanţe la furnizori privaţi.

„Vom vedea ce variante putem aborda şi vom avea la dispoziţie cel puţin şase luni pentru a recupera acest ajutor.” Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei

Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfă şi a relaxat unele condiţii impuse ofertanţilor, dar nu a modificat preţul de pornire, de 180 de milioane de euro, ori termenul de desemnare a câştigătorului.

La privatizarea CFR Marfă, au participat iniţial Grup Feroviar Român, controlat de afaceristul Gruia Stoica, și asocierea Transferoviar Grup Donau Finanz. Licitaţia pentru privatizare a pornit de la 180 de milioane de euro. Statul a scos la vânzare 51% din acţiunile companiei, dar privatizarea a eşuat.

 

Şase luni

Ce trebuie făcut însă acum cu CFR Marfă? Statul are de recuperat datoria, categorisită ajutor de stat ilegal, în şase luni. Compania a dansat efectiv pe bani, primind, spune Comisia, ajutorul de stat, prin ştergerea datoriilor. Regulile UE sunt foarte stricte: ajutorul de stat poate fi dat numai pentru dezvoltare.

Se urmăreşte ca acea companie să devină cât mai profitabilă. Numai aceasta nu a devenit CFR Marfă. Conform situaţiei financiare de la 31 decembrie 2018, CFR Marfă avea creanţe de 180 de milioane de lei, datorii totale de 1,214 miliarde de lei, venituri de aproape 764 de milioane de lei şi cheltuieli de 922 de milioane de lei, ceea ce înseamnă o pierdere de 158 de milioane de lei.

CFR Marfă avea 6.100 de salariaţi, conform ClubFeroviar.ro. Acum, lucrurile depind de ceea ce ce va face noul ministru, liberalul Lucian Bode.

Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă