19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieCondiția UE: Planul de Reziliență trebuie orientat spre digitalizare și spre proiecte...

Condiția UE: Planul de Reziliență trebuie orientat spre digitalizare și spre proiecte verzi

“Avem acum bani europeni. Pe lângă aceste 30 de miliarde de euro, mai sunt şi cele 55 de miliarde de euro care veneau oricum în România, deci să-i folosim pentru ceea ce s-ar numi business us usual. Să folosim PNRR-ul pentru tranziţia verde, verde şi reformă”, a cerut ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, referindu-se la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Ministrul Ghinea a recunoscut că actualul PNRR al României nu respectă cele două condiții de alocare a fondurilor impusă de Comisia Europeană acestea fiind ca minimum 37 la sută din bani să fie folosiți pentru tranziţia verde şi minimum 20 la sută pentru digitalizare.

“Din păcate, şi nu spun ca să critic, o spun factual, planul existent acum nu respectă aceste două praguri, iar acestea trebuie respectate”, a avertizat Cristian Ghinea.

Ministrul a precizat că o mare răspundere în aplicarea acestor proiecte revine administrației locale și a cerut, în acest context, o colaborare cu Asociația Municipiilor.

“În alte domenii din PNRR precum intervenţii la oraşe trebuie să fie mai multă tranziţie verde. Aici va fi ghidul pe care vreau să îl propun primarilor şi sper să mă văd cu Asociaţia municipiilor să le spun: prioritatea pentru alocarea financiară pentru oraşe trebuie să fie verde şi digital. Spun acum mesajul meu public către primari: daţi drumul, lucrul la proiecte pe digital şi verde. Ele pot să însemne foarte multe, pot să însemne piste de biciclete, pot să însemne trenuri, metrou, pot să însemne semaforizare inteligentă, iar aici la semaforizare inteligentă bifez şi verde şi digital. Aceştia nu sunt bani pe care îi gestionez eu sau ministerul, sunt banii României pe care trebuie să-i folosim deştept”, a explicat ministrul Cristian Ghinea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă