26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăEconomieCreşte interesul pentru servicii de relocare şi transport echipament agabaritic

Creşte interesul pentru servicii de relocare şi transport echipament agabaritic

“În mare parte rezultatele s-au datorat serviciilor integrate, a serviciilor de tip One Stop Shop, dar și în urma investiților pe care le-am făcut atât la nivel local, cât și internațional. Prin oferirea serviciilor noastre personalizate reușim să susținem baza noastră globală de clienți și, în paralel, să pătrundem pe noi piețe”, declară Valentin Mălăescu, unul dintre fondatorii companiei.

Compania românească Modpack Group a crescut rapid, într-o piaţă în care concurenţa este acerbă. Impulsul de comenzi a venit însă dinspre firmele străine care au devenit şi cei mai importanţi clienţi. Modpack a reușit să relocheze (demontare/montare) 10.000 mp de echipamente pentru o companie de top din industia FMCG, aceasta fiind o mică parte dintre miile de operațiuni pe care le desfășoară.

Valentin Mălăescu

„Am reușit să transportăm 35 de tone de echipament agabaritic din Ploiești în Jakarta. Acest lucru a fost posibil prin optimizarea coletelor, adaptând soluția de ambalare la transportul aerian și în plus am reușit să reducerem costurile la jumătate. De asemenea, am transportat şi un echipament petrolier de 21 de metri lungime, înălţime 6 metri și lăţime 6 metri, fiind cel mai mare ca dimensiune”, afirmă Valentin Mălăescu.

Dintre clienții Modpack, 90% sunt firme multinaționale, având puncte de lucru în Europa sau America.

„Primim un număr din ce în ce mai mare de solicitări din partea companiilor la nivel internațional. Astfel, livrăm în mod constant diverse încărcături, iar recent am ambalat și transportat o linie de producție pentru o companie din industria FMCG, iar pentru o companie din sectorul agricol am realizat un transport transaltantic al unei linii de producție pe ruta România – Mexic”, declară Valentin Mălăescu.

Grupul Modpack oferă servicii ca furnizor unic în teritorii noi din Europa și din lume, făcând investiţii semnificative în viitorul companiei și al angajaților săi. Produsele și serviciile Grupului Modpack se pot aplica în toate sectoarele industriale și sunt potrivite pentru toate tipurile de transport: maritim, rutier, aerian.

 

Cele mai citite

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă