15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăEconomieCum pot crește pensiile și salariile în România. Florin Cîțu, anunț de...

Cum pot crește pensiile și salariile în România. Florin Cîțu, anunț de ultimă oră

“Facem o evaluare a tuturor cheltuielilor pentru perioada a doua a anului şi vrem să alocăm mai mulţi bani pentru investiţii, pentru că numai aşa putem să plătim şi pensii şi salarii crescute şi în anii viitori. Dacă noi facem această greşeală şi anul acesta nu alocăm mai mulţi bani pentru investiţii şi mergem spre ceea ce vrea stânga – populism din acesta mizerabil – dacă mergem spre populism, vă garantez că vom avea mari probleme anii viitori. Eu am depus un jurământ ca ministru al Finanţelor Publice – rolul meu ca ministru al Finanţelor Publice este acela de a administra precaut, responsabil, finanţele publice ale României. Voi face propuneri, bineînţeles, pe aceste scenarii pe care le prezint (privind procentul cu care să crească pensiile la 1 septembrie, n.r.), decizia este una politică. Dar rolul meu este acela de a avertiza, de a prezenta aceste scenarii cu riscurile aferente, pentru că eu altfel nu mi-aş îndeplini jurământul faţă de români”, a afirmat Florin Cîţu, la B1 TV.

Tot pe subiectul creşterilor pensiilor de la 1 septembrie, ministrul Finanţelor a argumentat că românii trebuie să fie sinceri cu ei înşişi şi să înţeleagă că actuala criză economică este cea mai gravă din ultimii 100 de ani.

“Trebuie să fim foarte oneşti cu noi. Trecem prin cea mai dificilă perioadă pentru economie din ultima sută de ani. În acelaşi timp, trebuie să avem toate datele pentru exerciţiul bugetar la 6 luni de zile. Datele sunt ok, am reuşit să evităm un dezastru pentru economie. Dar eu văd lucrurile puţin diferit: aş vrea să discutăm nu doar de pensii, ci să discutăm şi de investiţii, şi aş vrea să mă certe românii că nu dublez investiţiile. Deşi anul acesta, în primele 5 luni ale anului, au fost cheltuite 13,1 miliarde de lei pentru investiţii, ceea ce reprezintă cea mai mare sumă alocată investiţiilor în ultimii 10 ani de zile. Deci în plină criză am reuşit să alocăm aceste sume investiţiilor, şi aici a fost cheia succesului, dacă vreţi, faptul că am reuşit să avem totuşi o economie funcţională în această criză (se datorează, n.r.) faptului că am alocat mai mulţi bani investiţiilor”, a menţionat Florin Cîţu.

Conform legislaţiei în vigoare, Guvernul trebuie să majoreze cu 40% pensiile din 1 septembrie 2020.

Cele mai citite

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...
Ultima oră
Pe aceeași temă