11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieDolj: Acţiuni de informare în mediul rural, organizate de AJOFM

Dolj: Acţiuni de informare în mediul rural, organizate de AJOFM

Potrivit AJOFM Dolj, acţiunile sunt organizate cu sprijinul autorităţilor publice locale şi presupun deplasarea în localităţile din mediul rural a unor echipe formate din reprezentanţi ai instituţiei în vederea întâlnirii cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

“Scopul acestor întâlniri îl reprezintă creşterea gradului de ocupare în mediul rural prin diseminarea informaţiilor referitoare la ofertele de locuri de muncă, precum şi a măsurilor active de stimulare a ocupării oferite de agenţie”, au precizat reprezentanţii AJOFM Dolj.

În perioada 25 aprilie – 4 mai au fost organizate astfel de acţiuni de informare în 35 comunităţi rurale din judeţul Dolj (Perişor, Întorsura, Giubega, Radovan, Gângiova, Podari, Calopăr, Valea Stanciului, Drănic, Ţuglui, Coţofenii din Dos, Coţofenii din Faţă, Almăj, Scăeşti, Terpeziţa, Vârvoru de Jos, Caraula, Vârtop, Breasta, Pleşoi, Seaca de Pădure, Predeşti, Brabova, Malu Mare, Teasc, Bratovoieşti, Rojişte, Daneţi, Dobreşti, Sadova, Mârşani, Sopot, Gogoşu, Botoşeşti-Paia, Verbiţa), iar la aceste acţiuni au participat 2.218 persoane care au beneficiat servicii de informare şi consiliere.

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj vor continua deplasările în comunităţile rurale până pe data de 15 mai.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă