17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăEconomieDoosan IMGB si liderii de sindicat au ajuns la un acord

Doosan IMGB si liderii de sindicat au ajuns la un acord

În ultimele trei săptămâni, conducerea Doosan IMGB a discutat cu reprezentanții sindicatelor măsurile compensatorii ce urmează a fi acordate salariaților ca urmare a închiderii operaționale, informează compania.

Totodată, conducerea companiei i-a asigurat de întregul suport oferit angajaților, în găsirea unui nou loc de muncă.

Urmare a efortului depus până acum, compania a primit deja pentru angajați multiple oferte, din partea altor angajatori, în domeniul producției.

În ceea ce privește salariile compensatorii, conducerea companiei și reprezentanții angajaților au ajuns la un acord de bună înțelegere.

Astfel, angajații vor beneficia de o sumă fixă, în valoare de 20.000 de lei, la care se adaugă salariul de bază pentru o durată de 12 luni.

În plus, angajații cu o vechime mai mare de 25 de ani în companie vor mai beneficia de 75% din salariul de bază.

Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă