19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieGuvernul cere aprobarea Comisiei Europene pentru finanţarea unui tronson din Autostrada Transilvania

Guvernul cere aprobarea Comisiei Europene pentru finanţarea unui tronson din Autostrada Transilvania

Este o parte a autostrăzii Transilvania, proiect evaluat la 193,97 milioane de lei. Proiectul are şi o finanţare UE de 138,4 milioane lei, iar după semnare a fost transmis către Comisia Europeană.

În ceea ce priveşte  Subsecţiunea 3C3 Biharia-Borş, stadiul fizic al lucrărilor este de 67%, valoarea plăţilor efectuate fiind de 44 de milioane de lei, fără TVA.

Plata s-a făcut din componenta de la bugetul de stat, cu rambursare POIM, după aprobarea cererii de finanţare.

”De la prima întâlnire pe care am avut-o cu echipa de la Organismul intermediar pentru transport, am cerut ca procedurile să fie derulate cu celeritate şi profesionalism. Numai aşa putem să deblocăm toate proiectele, să asigurăm finanţarea necesară.

Cei de la Comisia Europeană ne ajută, dar nu ne pot băga şi banii în traistă. Trebuie ca toate proiectele să respecte planificările pe care le avem în derulare deoarece nu ne mai permitem nicio întârziere.

Avem deja un ritm de lucru mult mai bun decât atunci când am venit. Iar dovada o constituie inclusiv finanţarea pentru Subsecţiunea 3C3 Biharia-Borş, pe care am semnat-o şi pe care o trimitem la Comisia Europeană”, a spus Lucian Bode, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

Cele mai citite

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă