13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieIKEA închide temporar magazinele, de azi, de la ora 18.00

IKEA închide temporar magazinele, de azi, de la ora 18.00

“Este o perioadă ieşită din comun, iar prioritatea noastră absolută este să asigurăm sănătatea şi siguranţa clienţilor şi angajaţilor. Am fost alături de aceştia în toate aceste zile şi am monitorizat îndeaproape situaţia, iar aceasta este decizia corectă pe care trebuie să o luăm în momentul de faţă. Aşteptăm cu nerăbdare să ne reîntâmpinăm clienţii în magazine”, a declarat Sara Del Fabbro, CEO IKEA Europa de Sud Est.

Clienţii vor putea să cumpere online în continuare de pe site-ul IKEA.ro, iar produsele le vor fi livrate acasă fără necesitatea intrării în contact, precizează compania, conform News.ro.

“Suntem o companie care a manifestat întotdeauna grijă faţă de oameni şi  planetă, iar gândurile noastre se îndreaptă acum către toţi cei afectaţi de virus şi către cei care lucrează neîntrerupt pentru a-i îngriji”, a adaugat Sara Del Fabbro.

IKEA operează două magazine în România: unul deschis în anul în 2007, în Zona Comercială Băneasa, şi IKEA Pallady, deschis în vara anului trecut, care este şi cel mai mare magazin din Sud Estul Europei al companiei suedeze şi al 431-lea în lume.

INGKA Group este unul din cei mai mari jucători în retailul de mobilier şi decoraţiuni. Magazinele IKEA oferă aproximativ 10.000 de produse de mobilier şi soluţii accesibile pentru acasă. INGKA Group deţine şi operează peste 420 de magazine în 52 de ţări.

Cele mai citite

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...

Germania și aliații acuză Rusia de atacuri cibernetice de amploare

Germania a acuzat Rusia că a lansat atacuri cibernetice asupra firmelor sale de apărare și aerospațiale, precum și asupra unor ținte din alte țări,...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă