18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomieInvestiţie italo-coreană de 1,5 milioane de euro la Ploieşti

Investiţie italo-coreană de 1,5 milioane de euro la Ploieşti

Investiţia, în valoare de 1,5 milioane de euro, are în vedere două linii de producţie – una în care Ducati Energia va produce contoare electrice inteligente şi condensatori, şi alta în care Nuintek va fabrica film de prolipropilenă metalizat, un produs până în prezent importat în România.

La evenimentul de inaugurare au participat atât ambasadarul italiei la Bucureşti, Excelenţa Sa domnul Marco Giungi, cât şi ambasadorul sud-corean Excelenţa Sa domnul Kim Eun-joong, precum şi viceprimarul Ploieştiului Cristian Ganea, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova Aurelian Gogulescu, prefectul Mădălina Lupea, primarul oraşului Buşteni Irinel Ghiţă, senatori şi deputaţi.

Cu acest prilej, viceprimarul Cristian Ganea a declarat: “Pentru Primăria Ploieşti, investiţiile străine reprezintă o prioritate absolută, mai ales când ele vizează sectorul productiv. Oraşul dispune de forţă de muncă înalt calificată, de ingineri şi meseriaşi foarte buni, şi e păcat ca ei să ia drumul străinătăţii, în loc să se realizeze profesional aici. De aceea, ne arătăm totala disponibilitate pentru investitorii care intenţionează să facă ceva în oraşul nostru, ei pot să conteze pe noi ca parteneri de cursă lungă.”

Italia este cel mai important investitor în Prahova, deţinând aproape 27% din totalul firmelor cu capital străin din judeţ, iar în fruntea topului investitorilor italieni se află Ducati Energia. “Rezultatele noastre au fost confirmate şi prin topurile realizate de Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, unde, în ultimii 10 ani, am ocupat de fiecare dată primul loc”, a precizat Bogdan Avram, directorul general al Ducati Energia România .

Ducati Energia are două sedii productive în Prahova – unul la Buşteni, deschis în 2002, având 350 de angajaţi, şi altul în Parcul Industrial Ploieşti, cu 250 de angajaţi, deschis acum doi ani. Fabrica din Buşteni are ca obiect principal de activitate fabricarea  de condensatori, iar unitatea de producţie de la Ploieşti – contoarele inteligente pentru măsurarea energiei electrice şi staţiile de alimentare pentru autoturisme electrice. Per total, compania din Bologna are circa 1200 de angajati şi 9 fabrici.

În plus, şi coreenii încep să fie o prezenţă semnificativă în sectorul industrial al oraşului Ploieşti, în primăvara acestui an uzina de subansamble auto Kamtec a inaugurat, tot lângă Ploieşti, o linie de producţie de pompe pentru industria auto. “Aş vrea să îi mulţumesc domnului ambasador din Coreea de Sud pentru preocuparea sa permanentă de a orienta firmele cu capital sud-coreean către judetul nostru”, a spus presedintele CCI Prahova, Aurelian Gogulescu.

“Ne bucurăm că două firme mari de pe două continente şi-au dat mâna la Ploieşti”, a conchis viceprimarul Ploieştiului Cristian Ganea la finalul întâlnirii.

Cele mai citite

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...

Mesajul de Paște al SRI-ului: “Nu credem până nu…”

Mesajul viral postat pe rețelele sociale de către Serviciul Român de Informații (SRI) în ziua de Paște a adunat rapid aprecieri și distribuiri. „Nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă