25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomieLudovic Orban: Trebuie să luăm o decizie privind redeschiderea restaurantelor

Ludovic Orban: Trebuie să luăm o decizie privind redeschiderea restaurantelor

Ludovic Orban așteaptă evaluarea specialiștilor dar a lăsat de înțeles că este de acord cu redeschiderea restaurantelor aflate în spații închise în contextul în care vine toamna și unitățile hoteliere de la munte nu au cum să le servească micul dejun clienților în condițiile unor temperaturi scăzute.

„Am solicitat grupului tehnic să evalueze redeschiderea activităţii în spaţii închise. În cursul acestei săptămâni voi avea o întâlnire cu cei din industria HoReCa. Va trebui să luăm o decizie pentru că se va termina sezonul estival, perioada în care oamenii pot să stea pe terase şi odată cu scăderea temperaturii, de exemplu la munte sunt hoteluri unde e foarte greu să serveşti micul dejun în aer liber, e o temperatură scăzută şi vor trebui luate măsurile pentru a permite, uşor, uşor, în condiţii de siguranţă, de asigurare a măsurilor de protecţie sanitară, vor trebui luate aceste decizii.”, a afirmat Ludovic Orban, citat de News.ro.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Clasamentul WTA actualizat. Câte jucătoare are România în top 100 + Ce loc ocupă Simona Halep

Poloneza Iga Swiatek continuă să conducă detașat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis dat publicității luni de WTA, în care România are...

Mădălina Ghenea lămurește “subiectul” Grigor Dimitrov. “Mi se pare că e momentul să clarific”

Mădălina Ghenea a rupt tăcerea și a dezvăluit recent motivele care au stat la baza despărțirii sale de jucătorul de tenis Grigor Dimitrov. Celebra...
Ultima oră
Pe aceeași temă