15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăEconomieMinisterul Economiei analizează deblocarea situaţiei activelor funcţionale ale COS Târgovişte

Ministerul Economiei analizează deblocarea situaţiei activelor funcţionale ale COS Târgovişte

Secretarul de stat a informat reprezentanţii sindicali că s-au analizat toate variantele pentru deblocarea situaţiei activelor funcţionale ale COS Târgovişte, iar o decizie politică în acest sens va fi luată în cel mai scurt timp.

“Având în vedere salvarea locurilor de muncă şi utilizarea pe scară largă a produselor obţinute în cadrul COS Târgovişte, specialiştii din cadrul ministerului au identificat măsuri legislative, astfel încât statul român să poată prelua activul funcţional de la COS Târgovişte. Decizia finală cu privire la modul în care va fi rezolvata problema Combinatului de Oţeluri Speciale, va fi luată la nivel de coaliţie, o discuţie în acest sens urmând să aibă loc în cel mai scurt timp între Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, Ministrul Energiei, Virgil Popescu şi Premierul Florin Cîţu.”, a spus secretarul de stat Daniela Nicolescu.

Ministerul Economiei ia în calcul şi vânzarea prin licitaţie a activului către un investitor privat.

Cele mai citite

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică că a dejucat o tentativă de lovitură de stat, la care au participat atât străini, cât...

FOTO. Beat, a intrat cu mașina pe şantierul de modernizare a liniilor de tramvai de la Barbu Văcărescu

Un incident grav a avut loc noaptea trecută în București, unde un șofer băut a pătruns cu mașina pe șantierul de modernizare a liniei...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...
Ultima oră
Pe aceeași temă