Demnitarul a precizat că i-a chemat de urgenţă pe responsabilii din sectorul energiei termice la o şedinţă, la minister, de îndată ce a aflat vestea intrării definitive în faliment a Radet.
“I-am chemat acum la sediul Ministerul Economiei pe secretarul de stat de la Energie, pe directorul general al Elcen, pe administratorul Elcen – sunt pe drum – să vedem ce soluţie rapidă vom găsi. Trebuie să discutăm şi cu primăria. Trebuie găsită o soluţie să nu se întâmple nicio problemă în alimentarea cu energie termică a populaţiei”, a spus Popescu.
Potrivit acestuia, Primăria Capitalei trebuie să găsească o soluţie prin ce companie sau prin ce serviciu să preia energia termică.
“Dar o s-o găsim împreună, nu cred că vom avea diferenţe de opinie pe acest aspect. De-asta i-am chemat pe toţi, pe Elcen, să propunem o soluţie în cazul în care se întârzie cu o propunere din partea primăriei”, a continuat ministrul, citat de Agerpres.
Întrebat dacă există vreun risc ca bucureştenii să rămână fără căldură, el a răspuns: “Nu, nu! Problemele sunt doar de ordin juridic”.
“Trebuie să găsim formula cea mai bună. Credeţi-mă că sunt încălzit cu problema încălzirii. Şi la Drobeta Turnu Severin am găsit soluţia juridică să rezolvăm problema. Vom găsi soluţia juridică, evident, în colaborare cu primăria”, a adăugat el.