15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăEconomieNuclearelectrica: Acţionarii au reales cei şapte administratori

Nuclearelectrica: Acţionarii au reales cei şapte administratori

Board-ul este format din: Iulian-Robert Tudorache, Cristian Dima, Gentea Cristian, Elena Popescu, Dragoş Ionuţ Bănescu, Mirel-Alexandru Marcu şi Mihai Daniel Aniţei.

De asemenea, în Adunarea Generală a Acţionarilor de joi a fost aprobată indemnizaţia fixă lunară brută pentru membrii provizorii ai Consiliului de Administraţie egală cu de două ori media pe ultimile 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar.

Nuclearelectrica a obţinut un profit net de 189,99 milioane lei în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 51,7% faţă de perioada similară a anului trecut.

De asemenea, veniturile din exploatare s-au majorat cu 15,4%, la 571 milioane lei, în perioada ianuarie-martie.

Producţia de energie a scăzut cu aproape 2%, la 2.714 GWh, de la 2.766 GWh în primele trei luni ale anului trecut.

Valoarea totală a programului de investiţii al Nuclearelectrica pentru acest an este de 244,86 milioane lei, fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Compania are o capitalizare de 2,26 miliarde lei.

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă