11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomiePeste 190 noi soiuri de plante testate vor fi înregistrate în Catalogul...

Peste 190 noi soiuri de plante testate vor fi înregistrate în Catalogul Oficial al Soiurilor

“În această perioadă s-a întrunit la sediul Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) din Bucureşti, Comisia de înregistrare a soiurilor de plante agricole şi horticole, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Soiurile propuse Comisiei pentru înregistrare şi-au încheiat ciclul experimental în anul 2018 şi corespund criteriilor stabilite de legislaţia în vigoare, sunt distincte, uniforme şi stabile, iar soiurile din speciile de culturi de câmp posedă valoare agronomică şi de utilizare satisfăcătoare”, se arată într-un comunicat al ministerului remis AGERPRES.

Câteva dintre noile soiuri au fost testate pentru rezistenţa la boli, prin infecţii artificiale (de exemplu lucerna) sau pentru rezistenţa la lupoaie la floarea-soarelui, stabilită în câmpul experimental static al ISTIS. “La solicitarea aplicanţilor, s-a verificat rezistenţa la tratamentele cu erbicide pe bază de imidazolinone, cycloxydim şi erbicidele sulfonilureice”, se arată în comunicat.

În acest context, Comisia a propus pentru înscriere în Catalogul oficial un număr de 198 soiuri noi, din care: 142 soiuri din specii de culturi de câmp, 34 soiuri de legume, 17 soiuri de pomi şi arbuşti fructiferi, 1 soi de viţă de vie şi 4 soiuri de plante ornamentale.

Propunerile comisiei au fost aprobate de către ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Potrivit MADR, în ultimii ani, în perioada de testare, la soiurile candidate s-a urmărit influenţa schimbărilor climatice asupra rezultatelor de producţie şi a însuşirilor fiziologice, în vederea promovării unor soiuri cu mare adaptabilitate la condiţiile de mediu existente.

Comisia de înregistrare a soiurilor de plante agricole şi horticole a fost formată din reprezentanţi din cadrul MADR, ai Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) şi profesori universitari din cadrul USAMV Bucureşti. Discuţiile în cadrul şedinţei s-au derulat pe baza documentaţiei tehnice realizate de către ISTIS. Materialul a fost transmis membrilor comisiei înaintea reuniunii, pentru consultare. 

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă