12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomiePiaţa gazelor va fi cu siguranţă liberalizată de la 1 iulie

Piaţa gazelor va fi cu siguranţă liberalizată de la 1 iulie

El a participat la forumul “Importanţa geostrategică şi economică a Mării Negre în actualul context european”, organizat de publicaţia Financial Intelligence. La plecare, a fost întrebat de jurnalişti cum va fi liberalizată piaţa de energie şi gaze dacă OUG 1/2020, care prevede acest lucru, va fi respinsă de Camera Deputaţilor, aşa cum s-a întâmplat la Senat.

Popescu a precizat că, în acest caz, liberalizarea va fi inclusă în modificările care se operează acum în Parlament la Legea 123/2012, legea-cadru a sectorului energetic.

“Părerea mea este că OUG 1 va trece de Camera Deputaţilor. Pe de altă parte, am avut discuţii în Comisia de industrii şi servicii săptămâna trecută, cu ANRE şi cu preşedintele Iulian Iancu, iar acele modificări privind liberalizarea pieţei gazelor la 1 iulie şi a pieţei de energie electrică la 31 decembrie vor fi puse în Legea 123, care se află la raport”, a susţinut ministrul.

El a spus că nu va creşte nici un preţ de la 1 iulie.

“Sunt două paliere: OUG este în dezbatere în Camera Deputaţilor, nu ştiu când va ieşi, cât timp nu va ieşi ea este în vigoare. În Paralel, se discută modificarea Legii 123, legate şi de Regulamentul 943 şi acolo vor fi introduse prevederile referitoare la liberalizare. Este un lucru asumat, a fost ultima mea discuţie din Comisie”, a precizat oficialul guvernamental.

Popescu a amintit că liberalizarea a fost agreată cu Comisia Europeană şi este o condiţie pentru ridicarea procedurii de infringement.

“Astfel încât să nu avem surpriza că nu mai putem folosi fonduri europene din cauza acelui infringement”, a adăugat el.

Cele mai citite

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă