Împrumutul este acordat pe o perioadă de doi ani și reprezintă cel de-al treilea acord pe care operatorul naţional de servicii poştale îl încheie cu EximBank, informează un comunicat al Poștei Române.
În anul 2013, banca a acordat un credit în valoare de 100 de milioane de lei pentru acoperirea parţială a sumelor restante din activitatea de colectare de numerar, iar în 2016 banca a câştigat licitaţia organizată de către CNPR pentru acordarea unui credit în valoare de 60 de milioane de lei.
‘Prin încheierea acestui parteneriat între EximBank şi Compania Naţională Poşta Română, o societate strategica curtată, de obicei, de marile bănci de pe piaţă, continuăm să ne consolidăm poziţia pe piaţa de corporate banking, oferind produse şi servicii care nu numai că sunt la un standard înalt de calitate, dar sunt şi competitive din punctul de vedere al costurilor. EximBank are, aşadar, capacitatea de a deveni partenerul financiar preferat al mediului de afaceri, fiind complet pregatită să propună soluţii financiare complexe şi atractive pentru absolut toate companiile româneşti, pe care le aşteptăm să ne abordeze cu mai multă încredere’, a declarat Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank.