Luna mai 2020 a adus cu sine o realizare importantă pentru rețeaua PROFI din România: atingerea unui număr de 200 de Magazine Agent.
În baza unor contracte de colaborare, prin proiectul Agent rețeaua încredințează administrarea unor magazine PROFI deja în funcțiune către persoane cu experiență dovedită în retail. Cel mai adesea, dar nu neapărat obligatoriu, agentul este un fost șef de magazin PROFI cu spirit antreprenorial, care alege să se implice în și mai mare măsură în activitățile unității sale și totodată își dorește mai multă larghețe în privința felului în care conduce echipa pe care și-o și selectează personal.
“Principalul avantaj al acestei poziții este că devii antreprenor într-o afacere de succes, cu costuri minime și profit decent. La începutul anului 2019, am primit un magazin în Slatina, pe care îl consider acum ca a doua mea casă. Aici, împreună cu echipa pe care o coordonez, asigurăm peste 6.000 de produse sutelor de clienți care ne trec pragul zilnic. În urma rezultatelor pe care le-am avut, mi s-a aprobat la sfârșitul anului 2019 preluarea unui al doilea magazin în postura de Agent. Împreună cu echipele din ambele magazine am avut rezultate bune în ultimele 6 luni și trebuie să recunosc că sunt în discuții cu PROFI ca să preiau un al treilea magazin. Mă simt foarte bine în postura de Agent și în siguranță, mai ales în această perioadă economică dificilă pentru mulți antreprenori români”, spune Marius Ivanov, agent PROFI.
Cu peste 1200 de magazine care funcționează în mai mult de 570 localități și cu peste 20.0000 de angajați, PROFI este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.