18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăEconomieRomânia se afundă în spirala datoriilor

România se afundă în spirala datoriilor

Creșterea este de 38% față de nivelul înregistrat în perioada similară din 2017, în special ca urmare a majorării nivelului importurilor de bunuri, insuficient acoperite de exporturi. Față de primele 7 luni din 2017, deficitul comercial a crescut cu aproape 1,5 miliarde de euro, arată datele publicate de Banca Națională a României (BNR). 

Datoria externă totală a crescut cu 648 milioane de euro, la 67,4 miliarde de euro pe termen lung, respectiv 30,6 miliarde de euro pe termen scurt, mai arată datele BNR. Astfel, datoria externă pe termen lung a însumat 67,395 miliarde euro la 31 august 2018 (68,8% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,6% faţă de 31 decembrie 2017. Datoria externă pe termen scurt a fost de 30,614 miliarde euro (31,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 6,1% faţă de 31 decembrie 2017.

În paralel, investițiile străine directe sunt în picaj. Fluxurile de investiții străine directe au scăzut cu 92 milioane de euro, la 2,86 miliarde de euro față de primele 8 luni ale anului trecut.  

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,863 miliarde de euro, comparativ cu 2,955 miliarde de euro în perioada ianuarie – august 2017, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,517 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 346 milioane euro“, se arată în comunicatul BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou-înfiinţate a scăzut, în primele opt luni ale anului, cu 5,14%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 3.748 unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agerpres. La 31 iulie 2018, în România se înregistrau 219.399 firme cu capital străin, din care cele mai multe, respectiv 46.661 cu capital italian. Totuși, cea mai mare valoare a capitalului social este al societăţilor olandeze, respectiv 12,549 miliarde de dolari, în 5.218 firme.    

 

Cele mai citite

VIDEO REZUMAT. Petrolul Ploiești rămâne în Superliga. ”Lupii galbeni” au învins Oțelul lui Dorinel Munteanu

Într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal din România, Petrolul Ploiești a reușit să învingă echipa Oțelul Galați...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...
Ultima oră
Pe aceeași temă