15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieRomânii au fost afectaţi în mare măsură de pandemie

Românii au fost afectaţi în mare măsură de pandemie

Ei cred că cele mai eficiente măsuri antivirus sunt reprezentate de folosirea măştii de protecţie şi a gelurilor dezinfectante, arată rezultatele Barometrului de opinie Frames & Hygienium.

Conform cercetării, din totalul persoanelor intervievate, numai 6% au spus că nu au fost afectate de restricţiile impuse de autorităţi din cauza pandemiei de coronavirus, în timp ce 2% au preferat să nu răspundă.

Întrebaţi cum s-au protejat în această perioadă, cei mai mulţi au indicat folosirea măştii sanitare, pe care, de altfel, 47% o consideră cea mai eficientă măsură împotriva Covid-19. De asemenea, 39% dintre români au apelat la produsele dezinfectante mai mult ca niciodată.

În afară de masca de protecţie şi produsele dezinfectante, 9% dintre români au considerat drept importantă asigurarea unei igiene corespunzătoare, iar 5% au menţionat distanţarea socială drept o barieră importantă în prevenirea extinderii îmbolnăvirilor.

Potrivit sursei citate, peste două treimi (67%) dintre cei chestionaţi sunt foarte convinşi că vom scăpa de coronavirus până la sfârşitul anului 2020, în timp ce numai 22% dintre respondenţi cred că pandemia va dura mai mult timp.

În acest context, 61% dintre români consideră că sfârşitul pandemiei va fi asigurat de un vaccin, 22% spun că imunizarea de masă va juca un rol important în această evoluţie, iar 12% estimează că tehnologia şi măsurile de siguranţă şi securitate vor fi decisive în acest demers.

Un capitol important al Barometrului de opinie Frames&Hygienium a vizat modul în care românii se comportă în această perioadă de pandemie, din perspectiva folosirii produselor dezinfectante.

Chiar dacă normele şi protocoalele de securitate dispuse de autorităţi au generat multe semne de întrebare, dovadă părerile împărţite în privinţa clarităţii acestora (44% le consideră clare şi precise, în timp ce 42% văd contrariul), cei mai mulţi dintre respondenţi au folosit cel puţin o metodă de protecţie în această perioadă.

Cele mai citite

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă