19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăEconomieStatele Unite susțin România pentru a deveni lider regional și european, anunță...

Statele Unite susțin România pentru a deveni lider regional și european, anunță Zuckerman

Statele Unite susțin România pentru a deveni lider regional și european, a anunțat ambasadorul Adrian Zuckerman într-un mesaj trasmis cu prilejul Zilei Naționale a României, 1 Decembrie.

“Statele Unite şi România au creat treptat o prietenie caracterizată prin colaborare, loialitate şi consecvenţă. Parteneriatul dintre ţările noastre nu a fost nicicând mai puternic. Statele Unite vor continua să sprijine evoluţia României ca lider la nivel regional şi european”, a precizat ambasadorul Adrian Zuckerman”.

Potrivit acestuia, România are deja progrese foarte importante în domenii cum ar fi combaterea corupției și a traficului de persoane, “prin aplicarea unei politici de toleranţă zero”.

Pe de altă parte, în plan economic, România este acum pe “poziţia a doua” în topul producătorilor de petrol şi gaze din Uniunea Europeană și urmează a deveni cel mai mare producător şi exportator de gaze din Europa “de îndată ce va începe realmente extracţia de gaze din rezervele însemnate din regiunea Mării Negre, anul viitor”.

Ambasadorul SUA s-a numărat printre diplomații prezenți, marți, la ceremonia de la Arcul de Triumf din București, dedicată Zilei Naționale a României.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă