13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăEconomieUn senator PNL susține că Guvernul Tudose îngroapă programul Prima Casă

Un senator PNL susține că Guvernul Tudose îngroapă programul Prima Casă

”Prin reducerea finanţării cu 25% a Primei Casă, Guvernul îngroapă treptat cel mai de succes program, din ultimii ani, pentru tineri. După ce anul trecut Guvernul PSD-ALDE a băgat mâna în buzunarul tinerilor prin scăderea contribuţiilor la Pilonul II de pensii, reducându-le practic suma pe care aceştia o vor primi în momentul în care vor ieşi din câmpul muncii, acum a redus- prin Bugetul pentru 2018- şi sumele alocate programului Prima Casă , cel mai de succes mijloc de creditare pentru tineri din ultimii ani”, a declarat senatorul PNL Iancu Caracota, potrivit unui comunicat dat publicității de PNL.

Iancu Caracota precizeză că programul Prima Casă – cu fonduri alocate de două miliarde de lei pentru 2018 – are un buget mai mic cu aproximativ 25% în comparaţie cu 2017, când programul a beneficiat de 2,67 miliarde de lei. ”Solicit Guvernului PSD-ALDE ca la prima rectificare bugetară să majoreze plafonul alocat programului Prima Casă, astfel încât tinerii care doresc să-şi cumpere o locuinţă în anul 2018, prin acest mijloc de creditare, să atingă acest obiectiv. Programul reprezintă, de fapt, o investiţie într-un viitor mai sigur pentru tinerii noştri, de care Guvernul trebuie să ţină cont”, a spus liberalul.

Senatorul PNL a afirmat că lipsa perspectivei şi lipsa unor proiecte eficiente pentru tinerii apţi de muncă din România ultimelor două decenii au făcut să fim a doua ţară, la nivel mondial, în clasamentul emigraţiei, după Siria, potrivit unui raport ONU. ”Guvernul Tudose trebuie să ţină cont de această realitate îngrijorătoare pe care nu trebuie să o stimuleze prin măsuri defavorabile tinerilor”, a conchis liberalul.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă