14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăEconomieUn vin din Dobrogea va avea denumire protejată la nivelul UE

Un vin din Dobrogea va avea denumire protejată la nivelul UE

Comisia Europeană a aprobat o nouă denumire de origine protejată (DOP) pentru România, a anunțat Reprezentanța Comisiei Europene la București.

Potrivit unui comunicat de presă difuzat joi, Comisia Europeană a aprobat cererea de înscriere a vinului „Adamclisi”, originar din Dobrogea, în Registrul denumirilor de origine protejate (DOP).

„Adamclisi” este o denumire care se referă la vinuri albe, roze și roșii produse într-o zonă viticolă foarte veche din regiunea Dobrogei. Datorită caracteristicilor pedologice și climatice, vinurile produse în zonă au arome în general fructate și corpolență medie.

Această nouă denumire, Adamclisi, se va adăuga celor 1.170 de denumiri de origine protejate vinicole deja înregistrate la nivelul UE. Numărul vinurilor românești protejate la nivelul UE (cu codurile DOP, IGP, IG) a ajuns, în acest moment, la 53.

Produsele cu certificarea DOP sunt cele care au cea mai puternică legătură cu regiunea din care provin. Alte certificări mai sunt indicație geografică protejată (IGP) sau indicație georgrafică (IG).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Burkina Faso: Autoritățile interzic mai multe agenții de presă străine

Autorităţile din Burkina Faso au suspendat mai multe instituţii de presă străine deoarece au prezentat subiectul prin care armata, aflată la putere, a fost...

Incendiul din sectorul 1: Dan Podaru spune că primarul avea datoria de a fi la fața locului. Ce a transmis Clotilde Armand

Primarul Clotilde Armand avea datoria de a fi pe teren, la incendiul de noaptea trecută din sectorul 1, susține Dan Podaru, candidatul PER pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă