12 C
București
miercuri, 29 septembrie 2021

Urmează cea mai importantă amnistie fiscală după 1990

Cea mai importantă amnistie fiscală de după 1990 urmează să intre în vigoare. Avem de-a face cu o amnistie fiscală veritabilă, în sensul în care Guvernul a ales să anuleze în totalitate, prin ordonanță de urgență, dobânzile, penalitățile și toate accesoriile, pentru toți acei contribuabili care vor opta să-și plătească obligațiile fiscale principale către bugetul de stat.

Mai mult, pe lângă obligațiile fiscale, inclusiv creanțele vamale, aceleași facilități se aplică și obligațiilor bugetare. Chiar şi unitățile administrativ-teritoriale vor putea opta pentru acordarea acestor facilități. Singura excludere vizează accesoriile aferente obligațiilor ce se cuvin bugetului UE.

Acest act normativ poate reprezenta un moment zero. Principiul ce guvernează amnistia e plata integrală a obligațiilor bugetare principale scadente la 31 martie 2020, după încetarea stării de urgență, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2020, cu declararea corectă a vectorului fiscal, la data solicitării amnistiei.

 

Cine va avea de câştigat din actuala situaţie

Orice contribuabil ce declară obligațiile principale sau rectifică declarațiile fiscale, ce vizează obligații principale, cu termen de plată anterior datei de 1 aprilie 2020, beneficiază de anularea în totalitate a accesoriilor.

Corecțiile trebuie să se încadreze în termenul de prescripție de cinci ani. Orice inspecție fiscală iminentă duce la imposibilitatea rectificării declarațiilor fiscale ale contribuabililor.

Pentru a beneficia de amnistie, este importantă verificarea preventivă a situației fiscale a companiei, în vederea stabilirii impunerii rectificării declarațiilor sale fiscale, spun Mihaela Mitroi şi Emanuel Băncilă, de la EY România.

De rezultatul acestui exercițiu depinde anularea accesoriilor pe o perioadă fiscală care se poate întinde până în 2015. De asemenea, și perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanței și 15 decembrie 2020 trebuie verificată preventiv, pentru a se asigura declararea cu acuratețe a tuturor obligațiilor fiscale.

De rezultatul acestui exercițiu depinde anularea accesoriilor pe o perioadă fiscală care se poate întinde în trecut până în 2015. Mihaela Mitroi/Emanuel Băncilă, EY România

În plus, beneficiază de amnistie nu doar acei contribuabili care vor face declarații rectificative după data intrării în vigoare a ordonanței, ci și aceia care au acumulat accesorii anterior datei de 31 martie 2020 și care au plătit obligațiile principale, ce au generat respectivele accesorii înainte de 31 martie 2020.

Contribuabilii trebuie să se uite cu atenție în trecut (până în 2015), pentru a solicita restituirea unor accesorii, dacă le-au plătit deja, ori pentru anularea lor. În caz contrar, după 15 decembrie, vor fi obligați să le plătească.

 

Ce alegi

Pentru deciziile de impunere care au fost suspendate prin scrisoare de garanție bancară sau prin hotărâre judecătorească, contribuabilul ori beneficiază de suspendarea aceasta în continuare, cu riscul ca la sfârșitul litigiului fiscal să fie obligat să plătească accesorii şi pentru perioada controlată, și pentru toată perioada de suspendare, ori alege să renunțe la suspendare și să plătească obligațiile principale, pentru anularea tuturor accesoriilor.

Ultima oră
Pe aceeași temă