12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalAngela Merkel a ieșit negativ la al doilea test pentru COVID-19

Angela Merkel a ieșit negativ la al doilea test pentru COVID-19

Purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert a anunţat rezultatul noului test, la două zile după ce Angela Merkel îl efectuase pe primul. Ea a fost vaccinată vineri de un medic împotriva pneumococului, o bacterie ce provoacă pneumonie, şi a intrat în carantină duminică după ce a aflat că medicul cu care a intrat în contact a fost testat pozitiv, potrivit Agerpres.

De atunci, şefa guvernului de la Berlin lucrează de acasă, luni conducând prin videoconferinţă o şedinţă de guvern la care s-a aprobat un pachet amplu de măsuri împotriva crizei generate de pandemia de COVID-19. Merkel a urmărit miercuri tot de acasă şedinţa Bundestagului (parlamentul federal) la care a fost aprobat planul naţional cu măsuri economice şi financiare ce însumează 750 de miliarde de euro.

În Spania însă, adjuncta şefului guvernului de la Madrid, Carmen Calvo, a fost tot miercuri confirmată ca fiind infectată cu noul coronavirus, după ce fusese spitalizată duminică cu o infecţie respiratorie, conform unor surse guvernamentale. Carmen Calvo efectuase anterior şi alte teste pentru depistarea coronavirusului, al căror rezultat a fost negativ.

Cele mai citite

Slănic Prahova: Urmează noi evacuări ale populației din zona craterului produs

Alți locuitori din Slănic, din apropierea craterului produs de surparea unei străzi, vor fi evacuați, joi, după ce autoritățile din Prahova au primit informațiile...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...
Ultima oră
Pe aceeași temă