11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăInternaționalArabia Saudită va trimite trupe în Siria în cadrul coaliției conduse de...

Arabia Saudită va trimite trupe în Siria în cadrul coaliției conduse de SUA

Arabia Saudită va trimite trupe în Siria în cadrul coaliţiei conduse de Statele Unite dacă o decizie cu privire la lărgirea acestei coaliţii va fi luată, a declarat marţi ministrul de externe saudit Adel al-Jubeir, relatează Reuters şi AFP.

“Suntem în discuţii cu SUA şi am fost încă de la începutul crizei siriene în 2011 în legătură cu trimiterea de trupe în Siria”, a afirmat şeful diplomaţiei saudite în cadrul unei conferinţe de presă la Riad alături de secretarul general al ONU Antonio Guterres.

El a adăugat că Riadul i-a propus anterior această idee fostului preşedinte american Barack Obama.

“Am făcut o propunere administraţiei Obama (care stipula) că dacă Statele Unite vor trimite forţe (…), atunci Arabia Saudită va lua în considerare, împreună cu alte ţări, trimiterea de forţe în cadrul acestui contingent”, a spus el.

“Aceasta nu este o idee nouă”, a insistat Jubeir, ca răspuns la o întrebare despre informaţiile apărute în Wall Street Journal, potrivit cărora Washingtonul încearcă să bună bazele unui contingent de trupe arabe pentru a stabiliza Siria.

Datorită sprijinului Rusiei, regimul lui Bashar al-Assad a reuşit să recâştige controlul asupra majorităţii teritoriului Siriei, după ce a suferit numeroase înfrângeri în faţa rebelilor şi a jihadiştilor în primii ani de război declanşat în 2011.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă