18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalArabii cer de la americani avioane F-35, drept bonus că au încheiat...

Arabii cer de la americani avioane F-35, drept bonus că au încheiat acordul cu Israelul

“Întreaga teorie a stării de beligeranţă sau de război cu Israelul nu mai există”, a explicat, după acordul cu Israelul, ministru de stat pentru Afaceri Externe al Emiratelor Arabe, Anwar Gargash.

Din acest motiv, în noul context politic din Orient, “ar trebui să le primim”, a spus ministrul Anwar Gargash despre avioanele F-35.

Acordul semnat între Emiratele Arabe și Israel a fost criticat în alte state din regiune. Astfel, Iranul a acuzat Emiratele Arabe că, prin acceptarea acestui acord, a trădat lumea musulmană.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statele Unite au în România 1800 de militari

Statele Unite au în România circa 1800 de militari, a declarat președintele Biden în fața președintelui Iohannis, mulțumindu-i șefului statului român pentru bunele condiții...

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă