13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalAtac armat la consulatul Chinei din Pakistan

Atac armat la consulatul Chinei din Pakistan

Nu se cunoaşte momentan dacă există victime, dar o explozie şi focuri de armă au izbucnit în cartierul Clifton, unde se află consulatul, precum şi ale mai multor naţiuni.

“Doi atacatori au intrat în secţia de viză a consulatului, diplomaţii sunt în siguranţă”, a declarat un ofiţer de poliţie pentru Reuters, cu condiţia anonimatului.

O sursă de informaţii a confirmat atacul asupra consulatului.

Canalul TV Geo a transmis că poliţia a înconjurat atacatorii din interiorul consulatului. Canalul a difuzat mai multe imagini în care se poate observa o coloană de fum, aparent expediat în aer în urma exploziei.

China este cel mai apropiat aliat al Pakistanului şi principalul său binefăcător, investind miliarde de dolari în proiecte de infrastructură, ca parte a iniţiativei sale Belt an Road.

Trei atacatori sinucigaşi suspectaţi că au luat cu asalt consulatul chinez în oraşul pakistanez Karachi au fost ucişi înainte de a putea intra în această unitate, a spus şeful poliţiei din oraşul Karachi.

“Au fost trei atacatori şi toţi trei au fost ucişi … Nici măcar nu au putut intra în consulat. Au încercat să intre în secţiunea privind vizele”, a declarat şeful poliţiei, Amir Shaikh, reporterilor.

Doi poliţişti au fost ucişi în atac, care a fost revendicat de grupul insurgent separatist al Armatei de Eliberare din Balochistan.

Cele mai citite

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...
Ultima oră
Pe aceeași temă