17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalAtac în oraşul Bastia din Franţa: Cel puţin un mort şi şase...

Atac în oraşul Bastia din Franţa: Cel puţin un mort şi şase răniţi

Pistele unui act de terorism sau banditism sunt a priori respinse de anchetatori, au precizat sursele citate, chiar dacă motivaţiile atacatorului, deja condamnat, rămân încă neclare, relatează AFP.

“Un trăgător izolat a început să tragă pe stradă în jurul orei 16.25 (15.25 GMT) în oraşul Bastia, după care s-a ascuns în imobilul în care locuieşte”, a declarat o purtătoare de cuvânt a prefecturii.

Procuroarea Republicii din oraşul Bastia, Caroline Tharot, prezentă la faţa locului, a declarat pentru AFP că “un poliţist se află printre răniţi” şi că unităţi de poliţie şi jandarmerie se află acolo pentru a încerca să-l reţină pe autorul atacului.

Cele mai citite

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...

Jaqueline Cristian a fost învinsă de franţuzoaica de origine rusă Varvara Gracheva

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a suferit o înfrângere în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000...

România are nevoie de o nouă generație de lideri politici, educați pe modelul occidental, consideră rectorul SNSPA

România trebuie "să investească încredere într-o nouă generație de lideri politici, educați și formați pe modelul occidental", consideră profesorul Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă