15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalAtena şi Skopje continuă negocierile pe tema denumirii Macedoniei

Atena şi Skopje continuă negocierile pe tema denumirii Macedoniei

“Am avansat”, a declarat ministrul grec de externe, Nikos Kotzias, după convorbirile purtate în oraşul istoric Ohrid din Macedonia. El a notat însă că, deşi părţile se apropie de o soluţie şi rămân tot mai puţine probleme, este vorba tocmai de “problemele cele mai dificile”.

Ministrul macedonean de externe, Nikola Dimitrov, a explicat la rândul său în conferinţa de presă comună că au fost discutate pentru prima dată “cadrul temporal şi paşii care trebuie făcuţi dacă se ajunge la un acord, cum va fi implementat acesta”.

Kotzias şi Dimitrov s-au întâlnit de trei ori în ultimele trei săptămâni, anunţând ulterior că s-au realizat progrese, dar mai rămân provocări.

De când fosta republică iugoslavă şi-a declarat independenţa în 1991, grecii îi refuză dreptul de a folosi denumirea ‘Macedonia’, care, potrivit lor, nu poate să se refere decât la provincia lor nordică. La ONU, ea rămâne desemnată sub acronimul FYROM (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei).

Grecii îi contestă de asemenea dreptul de a revendica moştenirea regilor Alexandru cel Mare şi Filip al Macedoniei. În aşteptarea unui compromis în această problemă, Atena blochează orice progres spre aderarea fostei republici iugoslave la Uniunea Europeană şi la NATO, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă