17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalAustralia: Trei musulmani suniţi condamnaţi la închisoare pentru incendierea unei moschei...

Australia: Trei musulmani suniţi condamnaţi la închisoare pentru incendierea unei moschei şiite

Abdullah Chaarani (28 de ani), Ahmed Mohamed (26 de ani) şi Hatim Mukaiber (30 de ani) au fost condamnaţi de Curtea Supremă din statul australian Victoria pentru participare la un act terorist prin incendierea Centrului islamic ‘Imamul Ali’ din Fawkner, o suburbie din nordul metropolei Melbourne, la începutul lui decembrie 2016.

Cei trei au fost găsiţi vinovaţi de un juriu în luna mai.

Mohamed şi Chaarani au fost condamnaţi la 22 de ani de închisoare, cu posibilitatea eliberării condiţionate doar după efectuarea a cel puţin 17 ani, în timp ce Mukaiber a primit 16 ani de închisoare, cu posibilitatea eliberării condiţionate după cel puţin 12 ani.

Înaintea atacului, pe pereţii moscheii fuseseră scrise cu vopsea cuvintele ‘Statul Islamic’. Mohamed şi Chaarani încercaseră şi cu o lună înainte să incendieze moscheea, însă doar a doua încercare a fost reuşită, cu ajutorul lui Mukaiber.

În 2018, Abdullah Chaarani şi Ahmed Mohamed au fost condamnaţi pentru planificarea unui atac în perioada Crăciunului din 2016, cu numai două săptămâni după atacul de la moscheea ‘Imamul Ali’.

În timpul procesului, Mohamed şi Mukaiber au negat orice implicare, în timp ce Chaarani a recunoscut participarea sa la atac, dar a precizat că nu a fost vorba despre un atac terorist, ci despre un protest ”cu intenţia de a promova islamul sunit”.

Cele mai citite

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...
Ultima oră
Pe aceeași temă