19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalAutorităţile neozeelandeze: Anchetă la nivel naţional pe tema abuzurilor împotriva copiilor

Autorităţile neozeelandeze: Anchetă la nivel naţional pe tema abuzurilor împotriva copiilor

Deschiderea acestei Comisii regale asupra abuzurilor istorice comise în instituţiile publice a fost o promisiune electorală a prim-ministrului Jacinda Ardern, care a venit la putere în octombrie.

Ea urmează după ani de campanie a unor victime, care afirmă că au fost abuzate sexual, fizic şi emoţional când erau plasate în instituţiile publice.

Statul, a declarat dna Ardern, joacă rolul de părinţi ai acestor copii şi aceste abuzuri sunt “inadmisibile”.

Comisia va ancheta acuzaţiile privind abuzuri comise între 1950 şi 1999 în instituţii precum orfelinate, case de recuperare sau aziluri psihiatrice.

Comisarul neozeelandez pentru relaţii rasiale Susan Devoy a estimat anul trecut că 100.000 de copii au fost plasaţi în centre în această perioadă.

Ministrul de interne Tracey Martin a subliniat că ancheta va acorda o atenţie specială impactului abuzurilor asupra populaţiei indigene maori, suprareprezentată în rândul copiilor în plasament.

Populaţia maori este cea mai defavorizată în Noua Zeelandă, cu rate ale sărăciei, şomajului şi încarcerării mai mari decât ale restului populaţiei, ceea ce explică această suprareprezentare.

Nicio dată limită nu a fost fixată pentru comisie. Anchete similare în Australia, Marea Britanie şi Canada au durat ani de zile.

Cele mai citite

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă