18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalBali: Erupţia vulcanului Agung, a blocat mii de turişti pe aeroporturi

Bali: Erupţia vulcanului Agung, a blocat mii de turişti pe aeroporturi

Ţinând cont de pericolele generate pentru traficul aerian de cenuşa vulcanică proiectată de vulcanul Agung la o altitudine de aproximativ 2.000 de metri, aeroportul Ngurah Rai a fost închis vineri la ora locală 03.00 (joi, ora 19.00 GMT) şi va rămâne închis cel puţin până la ora locală 19.00 (12.00 GMT), au precizat autorităţile indoneziene.

Această situaţie a determinat anularea a 446 de zboruri interne şi internaţionale spre şi dinspre Bali. O eventuală prelungire a închiderii aeroportului dincolo de ora locală 19.00 va fi examinată în cursul zilei de vineri, a precizat un purtător de cuvânt al aeroportului, Yanus Suprayogi.

Aproximativ 75.000 de pasageri sunt afectaţi. Mii de turişti au rămas astfel blocaţi pe aeroport sau în hotelurile de pe insulă.

Erupţia vulcanului Agung, ce are o înălţime de peste 3.000 de metri şi se află la aproximativ 75 de kilometri faţă de principalele destinaţii turistice din zonă, Kuta şi Seminyak, a determinat deja închiderea aeroportului local la sfârşitul anului 2017.

Vulcanul Agung intră cu regularitate în faze de erupţie, după ce s-a “trezit” la viaţă anul trecut. Ameninţarea unei erupţii majore a condus la închiderea aeroportului local timp de trei zile în noiembrie 2017. Anularea mai multor sute de zboruri a blocat pe aeroport câteva mii de turişti, care vin din lumea întreagă pentru a se relaxa pe plajele spectaculoase ale acestei insule.

Zeci de mii de rezidenţi care locuiesc în apropierea vulcanului şi-au părăsit locuinţele şi alţii au fost evacuaţi în urma unor decizii ale autorităţilor. Această situaţie a generat repercusiuni importante asupra economiei locale, afectând în special profitabilul sector al turismului.

Cea mai recentă erupţie majoră a vulcanului Agung a făcut 1.600 de morţi în 1963. Aproximativ 1 miliard de tone de cenuşă şi particule vulcanice au fost ejectate în atmosferă şi au ajuns până la Jakarta, capitala Indoneziei, aflată la o distanţă de 1.000 de kilometri, provocând o obscuritate ce a determinat scăderea temperaturii de pe Glob cu 0,3 grade Celsius timp de un an.

Indonezia, care numără cel mai mare număr de vulcani activi din lume, este situată în Cercul de foc al Pacificului, o zonă de coliziune a plăcilor tectonice şi scenă a numeroase seisme şi erupţii vulcanice.

Cele mai citite

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă