23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalBătălia pentru confirmarea lui Brett Kavanaugh la Curtea Supremă a SUA

Bătălia pentru confirmarea lui Brett Kavanaugh la Curtea Supremă a SUA

Kavanaugh, 53 de ani, îl va înlocui pe Anthony M. Kennedy, 81 ani, care şi-a anunţat retragerea de la finalul lunii iulie. Kennedy a acționat ca pivot asupra a numeroase probleme critice, inclusiv avortul. Era cunoscut pentru pozițiile sale progresiste și la Curte era un echilibru, ceea ce riscă să dispară odată cu el.

„Nu este nimeni în America mai calificat pentru această poziţie şi nimeni care să merite mai mult“, a declarat Trump, care a îndemnat republicanii şi democraţii să confirme nominalizarea lui Kavanaugh, despre care a spus că este un „judecător al judecătorilor“.

Pe de altă parte, Chuck Schumer, liderul democraţilor din Senat, a denunţat nominalizarea lui Kavanaugh, afirmând că acesta este reprezentantul grupurilor de influenţă de dreapta care încearcă să erodeze dreptul la avort, libertăţile şi asistenţa medicală de care beneficiază milioane de americani.

În campania prezidențială, Donald Trump a promis schimbarea Curții Supreme a SUA, un angajament-cheie care a contribuit la mobilizarea bazei sale de electori conservatori de dreapta.

În dezbaterile prezidențiale, el a promis că nu va numi decât judecători care sunt angajați în abrogarea „automată“ a „Roe v Wade“, precedentul care a stabilit dreptul constituțional al avortului în anumite circumstanțe.

Democrații, minoritari, nu au puterea de a bloca numirea lui Trump, dar au promis că vor utiliza toate mijloacele pentru a întârzia ședința Senatului pe acest subiect până la legislativele de jumătate de mandat din noiembrie, cu speranța că vor recuceri majoritatea. 

Motivul ține de importanța mizei: pentru prima oară de mai bine de un sfert de secol, o tabără (republicană) va instala o solidă majoritate partizană în rândul celor nouă judecători ai celei mai înalte jurisdicții din țară. După 1991, niciun președinte nu a avut oportunitatea de a modifica atât de profund echilibrul politic al Curții Supreme.

În ce privește organizațiile pro-avort, acestea se tem că o dominație conservatoare la Curtea Supremă va deschide calea abrogării Roe v Wade, inversând poziția acestei instanțe juridice și va permite statelor conservatoare să pună în practică politicile considerate ca represive în mod periculos.

„Roe v Wade“ a decis că „la 22 ianuarie 1973, Curtea Supremă a statuat, cu șapte voturi contra două, că dreptul la viața privată garantată de amendamentul 14 se extinde și asupra avorturilor“, un verdict care considera neconstituțional criminalizarea avortului

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă