18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalBBC: A început examinarea succesiunii reginei Elisabeta a II-a la conducerea sa

BBC: A început examinarea succesiunii reginei Elisabeta a II-a la conducerea sa

Subiectul este unul extrem de sensibil dat fiind că rolul nu este ereditar şi nu va fi transmis automat prinţului de Wales după moartea reginei.

Commonwealth-ul a înfiinţat un “grup de nivel înalt”, compus din şapte foşti miniştri din Commonwealth, care se reunesc marţi la Londra pentru a examina modul în care această organizaţie internaţională este guvernată.

Cu toate acestea, surse citate de BBC au declarat că la reuniune se va discuta şi despre ce se va întâmpla după decesul reginei Elisabeta a II-a, care va împlini 92 de ani în aprilie.

Grupul va prezenta un raport la Reuniunea şefilor de guvern din Commonwealth (CHOGM) care va avea loc la Londra în aprilie şi care, probabil, va fi ultima la care suverana britanică va participa.

Regina Elisabeta a II-a a fost proclamată şeful Commonwealth-ului la încoronare sa în 1953, când era şeful a şapte din cele opt state membre.

Funcţia nu este însă una ereditară care să fie transmisă automat fiului său, care va fi şef de stat în doar 15 din cele 53 de ţări care formează în prezent comunitatea.

Orice decizie privind viitorul comunităţii va fi luată de şefii de guvern din Commonwealth după decesul reginei. Nu există însă un proces formal de alegere a succesorului.

Deşi multe figuri importante din Commonwealth consideră că nu există o alternativă realistă la prinţul Charles, în trecut s-a discutat despre alegerea unui lider ceremonial pentru a se îmbunătăţi standardele democratice ale organizaţiei.

Conform uneia din sursele BBC, problema este de a stabili dacă va exista o decizie punctuală privind desemnarea prinţului Charles în această poziţie sau dacă ar trebui convenit un nou proces prin care să se garanteze că, pe viitor, monarhul britanic va deveni automat şeful Commonwealth.

Potrivit altor surse consultate de BBC, tema succesiunii Elisabetei a II-a va fi abordată de lideri ai Commonwealth în reuniuni paralele.

Regina lucrează pe canale private pentru a încerca să se asigure că prinţul Charles va fi cel care îi va succeda, trimiţând emisari pentru a face lobby pe lângă lideri din Commonwealth.

Cele mai citite

VIDEO. Lewis Hamilton o bagă în sperieți pe Kendall Jenner. “Te urăsc la propriu!”

Fotomodelul Kendall Jenner a trecut prin momente de panică. Lewis Hamilton a avut-o drept copilot pe celebrul fotomodel în momentul în care a condus...

Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR retrocedate în mod...

Analiză: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie

Investițiile străine directe (ISD) în Europa au scăzut în 2023 cu 4% față de 2022 și cu 11% comparativ cu nivelul înregistrat în 2019,...
Ultima oră
Pe aceeași temă