16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalBCE avertizează că ieşirea din UE nu echivalează cu o mai mare...

BCE avertizează că ieşirea din UE nu echivalează cu o mai mare suveranitate

În condiţiile în care, la finele lunii următoare, ar urma să aibă loc ieşirea Marii Britanii din UE iar scepticismul cu privire la euro este prezent în rândul partenerilor coaliţiei la putere în Italia, Mario Draghi a tras vineri un semnal de alarmă cu privire la riscurile cu care s-ar confrunta o ţară care ar decide să iasă din UE sau zona euro. Potrivit lui Draghi, o ţară care ar ieşi din UE s-ar confrunta cu alegerea fie de a accepta regulile făcute la Bruxelles pentru a avea acces la piaţa unică fie de a întrerupe legăturile cu principalii săi parteneri comerciali.

“Fiind în afara UE ar putea duce la o mai mare independenţă politică dar nu în mod necesar la o mai mare suveranitate. Acelaşi lucru este valabil şi pentru zona euro”, a spus Draghi într-un discurs ţinut la Bologna.

Mario Draghi a precizat că o ţară care ar ieşi din zona euro ar fi afectată în continuare de consecinţele politicii monetare a BCE, aşa cum a fost cazul Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank) înainte de lansarea monedei euro.

“Majoritatea ţărilor nu ar mai beneficia de facturarea în moneda locală, ceea ce ar exacerba efectele inflaţiei dacă ar demara o mare devalorizare a cursului de schimb. În plus, ar fi mult mai expuse la consecinţele politicii monetare de peste hotare, şi în primul rând a politicii monetare a BCE, ceea ce ar putea constrânge autonomia politicii interne. În ultimii ani, Danemarca, Suedia, Elveţia precum şi economiile din Europa Centrală şi de Est au fost afectate de consecinţele măsurilor noastre de politică monetară”, a subliniat preşedintele BCE.

Marea Britanie urmează să părăsească UE la finalul lui martie 2019, dar până în prezent nu există un acord cu Bruxelles privind viitoarele relaţii.

Cele mai citite

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Dan Podaru și-a depus oficial candidatura pentru Primăria Sectorului 1

Dan Podaru, fost consilier local PNL, a anunţat, joi, că şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Sectorului 1 din partea Partidului Ecologist...

Mesajul Nataliei Intotero de Ziua Națională a Tineretului. Ministrul anunță că peste 15000 de tineri vor merge gratuit în tabără

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului, care este sărbătorită pe data...
Ultima oră
Pe aceeași temă