16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalBoris Johnson și Jeremy Corbyn, umăr la umăr în sondaje după prima...

Boris Johnson și Jeremy Corbyn, umăr la umăr în sondaje după prima dezbatere electorală

”Să punem capăt tergiversărilor şi întârzierilor, impasului şi disensiunilor”, a subliniat marţi seara şeful Guvernului conservator, ajuns la putere la sfârşitul lui iulie, care a promis în campanie, în mai multe rânduri, să ”realizeze Brexitul”, la trei ani şi jumătate după referendumul din iunie 2016 prin care aproape 52% dintre britanici s-au pronunţat în favoarea părăsirii Uniunii Europene (UE), conform News.ro.

El contează pe scrutin pentru a obţine o majoritate în Parlament care să-i permită adoptarea acordului ieşirii din UE pe care l-a negociat cu greu şi încheiat cu Bruxellesul.

”Imediat ce vom trece acest acord prin Parlament, şi putem să o facem în următoarele săptămâni, putem ataca priorităţile poporului”, a avansat Johnson.

Liderul Guvernului se angajează să părăsească UE până la sfârşitul lui ianuarie, iar apoi să încheie un nou acord comercial cu UE până la sfârşitul unei perioade de tranziţie, prevăzut în decembrie 2020, un calendar catalogat ”absurd” de către rivalul său.

”Nu o veţi face în câteva luni şi o ştiţi perfect de bine”, l-a atacat Corbyn, apreciind că este nevoie ”probabil de şapte ani de negocieri în vederea încheierii unui acord comercial”, mult mai mult decât perioada prevăzută.

Cu documente în mână, Jeremy Corbyn l-a acuzat pe Boris Johnson de faptul că organizează ”reuniuni secrete” cu Statele Unite în vederea deschiderii către o parte a întreprinderilor farmaceutice americane a serviciului public de sănătate NHS, drag britanicilor.

”O invenţie absolută”, s-a apărat vehement Boris Johnson.

IRONII ALE PUBLICULUI

Liderul conservator l-a atac în schimb în punctul său slab – ezitările sale cu privire la Brexit.

Este ”foarte clar”, i-a replicat Corbyn – ”trei luni pentru a negocia un acord al Brexitului” şi ”şase luni pentru (a organiza) un referendum” care va supune votului britanicilor acordul sau opţiunea de a rămâne până la urmă în UE.

Liderul Partidului Laburist, un vechi eurosceptic, a refuzat însă să spună dacă va apăra Brexitul sau rămânerea în UE, în cazul unui nou referendum, afirmând pur şi simplu că se va supune voinţei poporului.

Însă cel mai brutal atac a fost al unui spectator, care i-a acuzat pe cei doi politicieni că scad nivelul dezbaterii şi i-a întrebat cum să se aibă încredere în ei.

Într-o altă umilire a candidaţilor, publicul, în care existau susţinători din ambele tabere, i-a ironizat pe fiecare dintre cei doi, râzând deschis de unele dintre declaraţiile lor.

Pe reţele de socializare, cele două tabere se înfruntă şi-şi văd candidatul victorios.

Contul de Twitter al conservatorilor, redenumit “factcheck UK” cu ocazia dezbateriitelevizate a fost foarte criticat pe reţele de socializare din cauza acestei denumiri care poate crea confuzii.

Dezabaterea, care a durat o oră, a fost prima înfruntare între cei doi lideri ai principalelor partide politice britanice la televiziune, o înfruntare organizată spre marea nemulţumire a partidelor mai mici, ca Partidul Liberal Democrat (Lib-dem) şi naţionalitilor scoţieni din cadrul SNP. Ambele eurofile, aceste partide şi-au exprimat regretul cuprivire la faptul că tabăra ”remain” nu s-a făcut auzită.

În această campanie, marcată de o supralicitare a unor promisiuni costisitoare, conservatorii se clasează, pentru moment, în fruntea sondajelor cu 42% din intenţiile de vot, devansându-i cu mult pe laburişti (30%), potrivit unui sondaj YouGov  realizat pentru The Times şi publicat marţi după-amiaza.

În pofida acestui avans clar, politologii subliniază că rezultatul scrutinului este imprevizibil.

Un sondaj realizat de YouGov imediat după dezbaterea televizată îi plasează de altfel pe Boris Johnson şi Jeremy Corbyn cot la cot, cu 51% la 49%.

Cele mai citite

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Nașterile și căsătoriile în Germania au ajuns la cele mai scăzute niveluri în 2023 din ultimul deceniu

Naşterile şi căsătoriile în Germania au atins în 2023 cele mai scăzute niveluri din ultimul deceniu, conform rezultatelor preliminare date publicităţii de Biroul Federal...
Ultima oră
Pe aceeași temă