21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInternaționalCâte victime a făcut riposta Israelului în teritoriile palestiniene

Câte victime a făcut riposta Israelului în teritoriile palestiniene

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a adresat națiunii din Tel Aviv, spunând: „Suntem în mijlocul unei operațiuni semnificative”.

Bombardamentele israeliene din Gaza au ucis cel puțin 35 de persoane, inclusiv 12 copii, potrivit oficialilor de sănătate palestinieni, care au mai spus că 220 de persoane au fost rănite, începând de marți seara. Armata israeliană a declarat că a ucis peste 15 militanți.

Rachete au fost lansate spre Tel Aviv la primele ore ale dimineții de miercuri. Sirenele au putut fi auzite în jurul orei 3 dimineața, ora locală.

Un bloc turn de 13 etaje din orașul Gaza s-a prăbușit marți seară după ce a fost lovit de un atac aerian israelian, atrăgând promisiuni de represalii din partea militanților.

Armata israeliană a declarat că imobilul adăpostea birouri utilizate de Hamas pe mai multe etaje, precum și o unitate de cercetare și dezvoltare pentru rachete. Armata a mai spus că a avertizat în prealabil civilii din clădire și a oferit suficient timp pentru ca aceștia să poată evacua locul.

Hamas și Jihadul Islamic au promis că vor riposta trăgând rachete asupra orașului Tel Aviv.

Brigăzile Izz ad-Din al-Qassam, aripa militară a Hamas, au declarat ulterior că grupul a tras spre Tel Aviv 130 de rachete marți seară, într-o declarație transmisă pe Whatsapp.

În ultimele două zile, Hamas și Jihadul Islamic din Gaza au lansat cel puțin 500 de rachete spre Israel, forțând închiderea principalului aeroport internațional din Israel, Ben Gurion, aflat la aproximativ cincisprezece kilometri est de Tel Aviv.

Armata israeliană a efectuat peste 150 de lovituri în Gaza începând de marți după-amiază, potrivit unui purtător de cuvânt, care a spus că Israelul a chemat și 5.000 de rezerviști în serviciul activ pentru a „îmbunătăți” operațiunea sa din Gaza.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...

ANCOM: Veniturile raportate de sectorul telecom din România au stagnat la 3,4 miliarde de euro, în 2023

Numărul utilizatorilor de Internet fix care au ales servicii prin fibră optică a ajuns la cinci milioane, la finele anului 2023, în creştere cu...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...
Ultima oră
Pe aceeași temă