25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalChina insistă să se respecte cutuma istorică privind numirea noului Dalai Lama

China insistă să se respecte cutuma istorică privind numirea noului Dalai Lama

Ambasadorul american însărcinat cu libertatea religioasă Sam Brownback a pledat vineri ca ONU să joace un rol în desemnarea viitorului Dalai Lama, în timp ce actualul Dalai Lama, Tenzin Gyatso, este în vârstă de 84 de ani.

Activiştii tibetani şi Beijingul ştiu că decesul său ar putea aplica o lovitură căutării autonomiei regiunii tibetane, aflată sub controlul regimului comunist din 1951.

Autorităţile chineze ar putea atunci să se însărcineze să-i identifice succesorul, în speranţa de a desemna pe cineva mai înclinat să accepte acapararea Beijingului.

Budiştii tibetani aleg în mod tradiţional un Dalai Lama printr-o căutare spirituală care poate dura mai mulţi ani, în care un comitet itinerant caută semne care să arate că un copil mic poate fi reîncarnarea ultimului lider spiritual.

Acest proces ”este vechi de câteva secole”, a subliniat în faţa presei un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang.

Reîncarnarea lui Dalai Lama este necesar, aşadar, ”să respecte legile şi reglementările ţării, dar şi ritualurile religioase şi cutuma istorică”, a pledat el.

Geng a acuzat Statele Unite de faptul că ”se amestecă în afacerile interne ale Chinei sub pretextul libertăţii religioase”.

Tentativa americană cu privire la ONU ”este sortită eşecului şi se va lovide opoziţia comunităţii internaţionale”, a dat el asigurări.

China dispune de un drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU.

Cele mai citite

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...
Ultima oră
Pe aceeași temă