13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalCIA a extras din Rusia un demnitar de stat care a recunoscut...

CIA a extras din Rusia un demnitar de stat care a recunoscut amestecul Kremlinului în alegerile SUA

Această persoană lucra pentru americani de mai multe decenii, avea acces direct la Putin şi a furnizat imagini ale unor documente fotografiate pe ascuns în biroul preşedintelui rus.

CNN scrie că acest agent a fost exfiltrat din Rusia în 2017, de teamă că preşedintele american Donald Trump sau administraţia sa să nu-l trădeze în vreuna dintre dezvăluirile lor intempestive de informaţii clasificate.

Ziarul The New York Times (NYT) scrie că CIA i-a propus sursei sale să o scoată din Rusia încă de la sfârşitul lui 2016, însă aceasta a refuzat invocând probleme de familie.

Serviciile secrete americane au început atunci să se teamă că au de-a face cu un agent dublu, temeri care s-au dovedit nefondate câteva luni mai târziu, când sursa a cedat.

Acest informator, al cărui nume nu a fost dezvăluit, s-a dovedit o sursă de informaţii capitală pentru serviciile americane, care, mulţumită lui, au tras concluzia că Putin a orchestrat în mod direct amestecul rus în favoarea lui Donald Trump şi îndetrimentul rivalei sale democrate Hillary Clinton în alegerile prezidenţiale din 2016, scrie NYT.

Potrivit cotidianului newyorkez, informatorul l-a implicat în mod direct pe Putin şi în piratarea serverului de e-mail al Comitetului Naţional Democrat, care a permis dezvăluirea unei enorme cantităţi de mesaje stânjenitoare pentru tabăra lui Clinton, mai notează News.ro.

Agentul exfiltrat era, potrivit NYT, sursa cea mai preţioasă a CIA în Rusia, iar plecarea acesteia din ţară a împiedicat serviciile americane de informaţii să cunoască activităţile Kremlinului în timpul alegerilor de la jumătatea mandatului din Statele Unite, în 2018 şi în timpul pregătirii alegerilor prezidenţiale din 2020.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă