15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalCJUE: Polonia a încălcat legislaţia europeană

CJUE: Polonia a încălcat legislaţia europeană

Instanţa europeană a hotărât că Polonia ‘nu a reuşit să-şi respecte obligaţiile’ de a proteja pădurea de la Bialowieza. Judecătorul Marek Safjan a declarat că tăierile masive de pădure la Bialowieza au pus în pericol numeroase specii de păsări şi insecte.

Polonia a fost adusă în faţa CJUE de către Comisia Europeană după ce autorităţile de la Varşovia au autorizat activităţi de defrişare la Bialowieza care, ca una dintre ultimele păduri ancestrale din Europa, este protejată de legislaţia UE.

Ministerul Mediului polonez a declarat marţi că va respecta decizia CJUE. ”Aşteptăm detaliile deciziei oficiale a Curţii. Aşa cum a declarat anterior, Polonia va respecta decizia instanţei”, a afirmat un purtător de cuvânt al ministerului citat.

Tăierile de arbori la Bialowieza reprezintă un subiect de preocupare pentru Uniunea Europeană.

După o cerere ‘urgentă’ a Comisiei Europene, CJUE a dispus, la 27 iulie anul trecut, suspendarea tăierilor de arbori în situl natural protejat, în aşteptarea unei decizii definitive. Comisia Europeană prezentase la 13 iulie un aviz motivat împotriva Poloniei privind încălcarea dreptului UE. Executivul european i-a reproşat Varşoviei că efectuează o exploatare forestieră la scară extinsă în această pădure, ceea ce ar ameninţa integritatea sitului, în special prin tăierea arborilor seculari.

În ceea ce o priveşte, Polonia a susţinut constant că efectuează defrişări de ‘siguranţă’, pentru a împiedica atacurile insectelor xilofage şi a limita riscurile unor incendii.

Cele mai citite

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă