14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalComitetul Nobel îşi apără decizia de a-l premia pe Peter Hanke

Comitetul Nobel îşi apără decizia de a-l premia pe Peter Hanke

Decizia de a acorda premiul Nobel pentru Literatură pe 2019 lui Handke a fost criticată din cauza faptului că autorul s-a declarat în favoarea sârbilor în războiul iugoslav din anii 1990. 

Henrik Petersen, membru al Comitetului, a spus că Handke a fost „radical apolitic” în scrierile lui şi că sprijinul lui pentru sârbi a fost înţeles greşit.

Un alt membru al Comitetului, Rebecka Kärde, a declarat că Handke „merita pe deplin” să câştige.

Deşi cărţile, piesele de teatru, poeziile şi filmele lui Handke au fost apreciate în ultimele cinci decenii, anunţul din 10 octombrie a stârnit un val de critici.

Într-un articol publicat de ziarul suedez Dagens Nyheter, doi membri ai Academiei, Mats Malm şi Erik M Runesson, au admis că Handke „a făcut cu certitudine declaraţii provocatoare, nepotrivite şi neclare cu privire la probleme politice”, informează News.ro.

Însă au scris: „Academia Suedeză nu a intenţionat să recompenseze un criminal de război şi o persoană care neagă crimele de război sau genocidul. Dar aceasta este impresia pe care o aveţi din partea media acum”.

Forul a precizat că „nu a găsit în scrierile lui nimic care să implice atacuri la adresa societăţii civile sau la adresa respectării valorilor oamenilor”. 

Într-o carte din 1996, Handke a lansat teoria că privind masacrul de la Srebenica musulmanii bosniaci au pus în scenă atacuri. Într-un interviu acordat unei televiziuni în 1999, el a comparat soarta Serbiei cu cea a evreilor în timpul Holocaustului. Mai târziu s-a scuzat pentru această afirmaţie. În 2006, a ţinut un discurs la înmormântarea liderului sârb Slobodan Milosevic, care a fost acuzat de genocid şi crime de război.

Petersen a prezis că Handke va fi considerat „una dintre alegerile evidente” pentru acest premiu şi, într-un articol publicat în Svenska Dagbladet, l-a descris pe autor ca un avocat al păcii despre care a spus că este „anti-naţionalist”. 

Peter Handke a reacţionat în urmă cu câteva zile la criticile aduse şi le-a spus jurnaliştilor: „Niciunul dintre cei care vin la mine nu spune că mi-a citit vreo lucrare, că ştie ce am scris. Sunt doar întrebări despre cum reacţionează lumea, reacţii la reacţii”.

El a subliniat că nu va mai vorbi vreodată cu presa.

Cele mai citite

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă