18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalCompania Tesla apelează la furnizori pentru a supravieţui

Compania Tesla apelează la furnizori pentru a supravieţui

În memorandum, compania Tesla precizează că fondurile sunt necesare supravieţuirii ei şi că ar reprezenta o investiţie în companie, cu scopul asigurării parteneriatul pe termen lung dintre ea şi furnizori.

Caracterizat de Tesla drept “o cerere retroactivă de discounturi pentru serviciile prestate”, memorandumul are rolul de a o ajuta să iasă din seria de rezultate financiare proaste, neîntreruptă de la înfiinţarea sa, în 2003.

De altfel, în primele trei luni ale acestui an, compania a raportat cheltuieli de un miliard de dolari, deşi se confruntă cu dificultăţi în a pune pe picioare producţia Modelului 3 – a cărei producţie ar trebui să fie de 5.000 de unităţi / săptămână. Se confruntă, de asemenea, cu dificultăţi de producţie şi livrare a pieselor de schimb, precum cele din Norvegia raportate de Bloomberg.

Toate aceste probleme au dus la presiuni tot mai mari venite din partea investitorilor.

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă