18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalCoreea de Nord denunţă SUA pentru criticile privind drepturile omului

Coreea de Nord denunţă SUA pentru criticile privind drepturile omului

Comentariile publicate pe site-ul deţinut de guvernul nord-coreean, Uriminzokkiri, vin cu câteva ore înainte ca Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, să călătorească la Phenian pentru discuţii care au ca scop stabilirea detaliilor privind dezarmarea nucleară a Nordului.

Site-ul susţine că Washingtonul ar trebui să înceteze provocările la adresa Nordului în perioada în care se fac eforturi diplomatice pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două ţări.

Uriminzokkiri a făcut referire la o rezoluţie a Camerei Reprezentanţilor din SUA care cerea ca „îmbunătăţiri complete, verificabile şi ireversibile în privinţa drepturilor omului” să facă parte din strategiile SUA privind dezarmarea nucleară a Nordului.

De asemenea, a fost criticat Raportul Departamentului de Stat privind traficul de fiinţe umane pe 2018, care numeşte Coreea de Nord alături de alte trei ţări ca având cele mai joase standarde privind traficul de persoane.

„Atunci când ceri discuţii serioase pentru a stabili noi relaţii şi o pace permanentă în peninsula coreeană dar în acelaşi timp negi demnitatea şi legitimitatea omologului tău, este ca şi cum ai încerca să mergi înainte cu picioarele legate”, notează site-ul.

Coreea de Nord a fost acuzată de comunitatea internaţională de crime împotriva umanităţii, guvernul folosind o supraveghere extremă, intimidarea şi pedepse dure pentru a preveni nesupunerea civică.

Cele mai citite

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă